profundere

     Drumul spre Poiana mi s-a parut al naibii de lung in ziua aceea. Era prima zi de vacanta dar eu nu aveam nici pe departe avantul unei scolarite bucuroase peste masura de sfarsitul unui an istovitor de scoala. Ma uitam la ceas, ma uitam pe drum, incercam sa-mi fac planuri, pe cine o sa vad prima data, cu ce o sa ma imbrac, unde vom merge, dar in zadar, nimic nu parea sa aiba sens din moment ce eu nu eram inca aproape de destinatia finala… Dimineata in care ai venit tu n-o pot uita din pricina faptului ca mi-am resetat ceasul biologic si viata mea a inceput de fapt de atunci. Plouase, ca de fiecare data cand noi incepeam ceva frumos si vremea era hotarata sa ne faca in ciuda. Dar, daca stau bine si ma gandesc, daca ar fi fost mai cald cred ca m-ar fi luat valul de caldura cu tot cu papuci. Mi-era cald de parca eram la mare si farama de soare care se chinuia da cateva ore bune sa iasa de dupa nori risca sa-mi produca insolatie. La nivelul asta exageram eu toate detaliile. Imagineza-ti ca eu la 6 dimineata umblam ca o bufnita dintr-un colt al curtii in altul. Nu de alta, da-l masuram pentru ca de fiecare data mi se parea ca distanta se mareste si desi am urat geografia de mic copil fiind, nu-mi aminteam carei legi fizice i se atribuie acest lucru. Imi facusem planul unei piste de aterizare pentru avionul personal ce avea sa te aduca de acum in colo la Poiana, caci asa nu se mai putea. Incepeam sa cred ca masina care te aduce aici vrea sa porneasca un razboi personal cu mine. Am uitat de gradina, de nori, de curte, de avion si pana si de blestemata aia de masina care pun pariu si acum ca mi-a lungit asteptarea !, atunci cand te-am zarit in fata portii mele. Cele 2 secunde care mi-au luat sa ajung la tine mi s-au parut exagerat de lungi, dar daca pot sa compar senzatia ce mi-a umplut golul din stomac atunci cand te-am luat in brate cu ceva, as compara-o cu plansul  unui nou-nascut cand ia prima gura de aer si nu stie ce se intampla cu el, cu zambetul mamei cand copilul incepe sa mearga, cu apa rece de izvor dupa ce ai urcat un munte, cu o euforie totala in care simti ca daca nu te afunzi, pieri.