profundere

       Imi cer scuze pentru cei ce deschid cu Internet Exporer. Weblog foloseste Mozilla si Firefox , de aia apar probleme. Nu stiu de ce, dar n’am ce face! Lucreaza omu’ cu ce are la dispozitie …

                                         Mii de scuze!

       Nu e o adresa de net, nu va bucurati E doar un apropo…

"You are only afraid of things you don’t believe in"…or is it you only believe things you are afraid of? Hmmm, eu asta inteleg din feed-back’ul pe care’l primesc and it’s makes me feel important! Un sfat de la un om trecut prin intamplari "nasoale", cu cat negi si te feresti de un lucru, cu atat te impiedici de el mai des. Aaa si mi’am mai adus aminte de ceva, doar pentru ca tu nu crezi in basme asta nu inseamna ca noaptea sub patul tau nu danseaza monstri! ( sper ca spiritul meu liric sa fie apreciat ). Am fost "amenintata" o data de cineva, "sa te feresti de omul care considera ca n’are nimic de pierdut", mi’a zis C. semiserios, sau semibeat probabil…si am ras…dar am vazut de ce e in stare asa un "om" and kitty cat…it’s scary! ( uite ti’am pus o piesa sa nu te superi "papusa", ce zici iti place Avril? )

   "Dar hei, cui pasa? "Ai sa dai cu capu’ de prag si ai sa te inveti minte!", alta care poate va suna cunoscut…and guess what? tot dai cu capu’ si nu te inveti minte ) vad asta in fiecare zi ( si nu ma refer numai la mine = evil grin ) .    

             As mai avea ceva de adaugat, chiar daca poate nu are legatura directa cu post’ul. Am discutat indelug problema reticientei de care dau dovada tinerii din ziua de azi la absolut orice. Ai crede ca dupa ce o murit oameni pentru libertate, cei care vin din urma ciulesc urechile si’si apara drepturile, dar nu e deloc asa. Ori n’am cunoscut eu oameni "descuiati" ori mi se pare ca fenomenul de "reclama" e mai presus de propriul comfort.

Aspectul nr. 1 : tinerii nu zic ce vor, nu fac decat cu mare ingaduinta jumate’ din lucrurile pe care vor sa le faca si uneori ajung chiar sa se imbrace atat cu haine cat si cu cuvinte si atitudini conform asteptarilor altor oameni. Niste mucosi care tremura cand sunt amenintati cu pedepse sociale ( si aici discutia nu are granite, cat face omu’ pt culcusul lui numai el stie…)

               Kitties, imi e rusine sa recunosc ca am fost pusa in pozitia de a ne apara de Aspectul nr. 1 cu care ma infrunta cineva zilele trecute…si nu stiu daca am facut fata. Am vrut sa’i zic ca nu’i adevarat, numai minciuni crunte si perspective imbatranate! dar vai, mi’am dat seama ca se creeaza un cerc vicios si esti pus uneori in situatia de a continua minciunile altora ( "n’as putea sa fac asta acuma pt ca’ti dai seama ca n’are rost, n’are cum, n’are unde.." etc ). Alteori iti e asa de frica de reactia altuia ca preferi sa’ti construiesti un pod de minciuni la fiecare pas ca sa treci strada numai sa’l ocolesti ( am I right ? ).

   "Nah, si ce? si ce daca? toate trec"…

   Jezz…urasc pseudomotivul asta! e pentru "pussies" )!

In concluzie? nu’ti vinde sufletul cu speranta ca scapi, o data cu el iti pierzi intreaga fiinta.

   "Asa si?"

   Si sooner or later it catches up with you, and not in a good way…

   "Nu cred asa ceva, vorbe goale".

   De ce imi raspunzi? Ma auzi? 

Ma vezi? Vrei sa ma vezi? Uita’te la mine!

   "Taci acolo…nu existi…" 

        Era sa ma las dusa de val si sa fac ceva ce aveam sa regret mai tarziu, asa ca ma bucur ca am asteptat sa ma "racoresc". Nu mai am nimic de comentat in legatura cu falsitatea, o vedeti prea des zilnic ca sa va mai povestesc eu de ea. Asa ca am sa fac ceva benefic pentru sufletul meu, am sa incerc sa pun in muzica ceea ce as putea pune in cuvinte. Ca sa fie mai misterios si mai lejer pentru toti… cand ma gandesc cate spun versurile astea imi dau seama ca nu m’as putea exprima la fel de bine nici daca as incerca. Unele sunt amintiri, unele sunt martori dar toate intra in categoria lucrurilor intangibile, acele fapte care indiferent de cauza n’au scuza si indiferent de consecinte nu necesita explicatii.

Numaratoarea n’are legatura cu importanta lor…ok…au o mica legatura cu importanta lor O sa le pun pe toate pe blog ca sa fie usor de accesat.

1. Pink Floyd – Wish you were here

2. Eurythmics – Love is a stranger ( ! )

3. A Fine Frenzy – Almost lover

4. Queen – Too Much Love Will Kill You

5. Kings Of Leon – Use Somebody

6. Mika – Happy Ending

7. Odyssey – Caderea In Pacat

8. Paul van Dyk – Let Go

9. Skid Row – I Remember You

10. Texas – Say What You Want

11. The Calling – Wherever You Will Go

12. The Script – Break Even

13. The Script – The Man Who Can’t Be Moved

14.Three Days Grace – Pain

15. Three Days Grace – I Hate Everything About You

16. Trupa Veche – Deci 20

17. Vita De Vie – Visare

18. Iris – De Vina Esti Tu

19. George Michael – Freedom

20. Bruce Springsteen – You’re Missing

21. Bruce Springsteen – Worlds Apart

22. Bruce Springsteen – Nothing Man

23. skunk anansie – Weak

24. Meredith Brooks – Bitch

25. Dandy Warhols – We Used To Be Friends

26. HelloGoodabye – Here In Your Arms

27. Cascada – What Hurts The Most ( asta doare )

28. Alice Cooper – Poison ( asta e oricum pe locul 1 fara discutii )

29. Aerosmith – Crazy

30. 3 Doors Down – Here Without You

31. 3 Doors Down – Love Me When I’m Gone

32. Audioslave – Like A Stone

33. Blue October feat. Imogen Heap – Congratulations

34. Baz Luhrman – Sunscreen SpeechSong

35. Bon Jovi – Always ( se putea fara? )

36. Avril Lavigne – Girlfriend

37. black label Society – In This River

38. Florin Chilian – Chiar Daca

39. Lenny Kravitz – I’ll Be Waiting

40. Pink – Who Knew ( ? )

                                               Cam atat deocamdata ca sunt obosita si vreau sa mai cuget

P.S. Anyone out there figures this out… check nr 39.

                 Uite…ceva ce avem toti in comun observ. O vizita pe meleagurile realitatii. Poate cateodata ( as zice tot timpul dar nu vreau sa zica lumea ca’s "radicala" ) punem nevoile personale undeva pe un raft atat de sus incat uitam complet ca ceilalti, si prin ceilalti ma refer la prietenii cu care imparteam batiste ( ca sa nu zic ca ne curgeau secretii nazale cand eram impreuna, nu imaginea pe care o vroiam dar ma rog). Sa nu deviem kitties, asa si uite cum uitam de micile (sau marile) favoruri de care ne-am bucurat avand acesti prieteni. Si am uitat cat de bine ne-au facut sa ne simtim cand vorbeam 2 ore la telefon noaptea ca sa ne calmeze sau ca sa ne faca sa ne simtim bine cu propria situatie cand nu era roz. Poate nu era asa rau daca in procesul asta de uitare nu includeam si "backstabing-ul" care m-a determinat sa scriu post’ tul asta (vezi Skele…am motive sa am blog ). Anyway, acest backstabing de care vorbesc va fi detaliat alta data cand nu voi fi asa nervoasa, pentru a nu ma lasa influentata de moment. And I assure you kitties, it is gonna be good stuff to chew on:)

Pana una alta, insist…sa nu aveti incredere in nimeni, decat poate in cosmeticianul dvs ( he/she handles hot wax, nu ti permiti sa te joci cu asta ). Have a good one!

 

                  Trebuie sa mai fac o precizare! Aceasta poveste (

     Da…am sa fac o paranteza acuma…caci…s-a intamplat ceva care merita un popas…cu ghiozdanul in spate …cu sticla de apa intr-o mana…m –am suit in tren sh am ajuns la destinatie :Bucuresti Nord.Imi continuam drumul …imi continuam povestea ,de data asta in viitor…si daca tot am ajuns acolo ma gandeam ca ar fii foarte frumos sa ‘ti inmanez personal randurile pe care ti le’am scris chit ca nu era terminata povestea …am ramas pe undeva la jumatatea ei …nu conta …tu aveai sa citesti si asta era tot ce mai conta..

    Sambata, 28 Iunie 2008. am pierdut mai toata ziua gandindu-ma la ce va zice maica-mea cand o sa-si dea seama ca odrasla ei iubita a fugit la bucuresti in mijlocul sesiunii. Ma gandeam la ce-mi pun in bagaje si la ce-o sa fac eu 7 ore pe tren singura. Pentru ca draga, nici nu se mai punea problema daca vin sau nu. Pe la ora 18 m-am vopsit. Da, escapada mea avea nevoie de curaj, de vitejie sau de o camuflare. Eram o fugitiva deci ce culoare mai buna decat negru sa-mi gasesc ? la 23 m-am pus in tren si mi-am salutat colegii din mers. Eram in drum spre tine…
Lori si Mihai si-au pus mainile in cap cand m-au vazut. »uite-o si pe nebuna asta cred ca si-au zis ». incercarea, prosta de altfel a lui Lori de a face niste cartofi prajiti care trebuiau sa-mi tina mie de foame m-a amuzat enorm. Nimic nu mai conta caci eram in acelasi oras cu tine…
Am pierdut vremea stand de vorba cu prietenii mei dragi neuitand insa sa-mi terorizez colega de acasa ca sa o tin la curent cu tot ce se intampla. Iuli si Liliana mi-au fost foarte aproape. Mi-a fost tare drag de ei sa-i vad cum se tachinau si cum isi rezolvau toate problemele impreuna. Cand am iesit la plimbare totul mi se parea genial, tramvaiul, metroul, parcul…niciodata nu mi s-a parut ca te poti simti atat de bine iesind la o plimbare si mancand vata pe bat si pop-corn. Oricum, nimic nu s-a comparat cu faptul ca Iuli te-a sunat de nebun sa-l « ajuti » intr-o probleme personala. Imi batea inima ca la iepuri cand ma gandeam ca exista o posibilitate de a te vedea.
Cand ai spus ca nu poti veni din cauza ca minunata Cristina intra la banuieli am inceput sa am dubii in privinta alegerilor facute de tine, brusc nu mai eram sigura nici de mine nici de tine, nu regretam ca venisem pana la Bucuresti insa aveam o piatra pe suflet si ma simteam mahnita. Undeva in adancul inimii mele inca speram ca ai sa te razgandesti, ca poate ai sa faci cumva si ai sa ajungi la mine…si am sperat mult dar ca sa vezi ca m-a ajutat…
Banuiesc ca te asteptai la o nebunie de genul asta, dar cand ai venit in parc si ti-am sarit in spate mi-am dat seama ca inca nu puteai sa te obisnuiesti cu ideea. Ai ramas atat de uimit si mirat incat nu-ti gaseai cuvintele. Erai atat de frumos incat si mie imi era greu sa le gasesc pe ale mele.
Melodiile pe care le-am ascultat in masina sunt pe repeat in fiecare zi. Mi-aduc aminte de momentele in care erai langa mine si eu langa tine. Ma binedispun oricand dar ma si intristeaza mereu caci imi reamintesc ca in continuare esti departe de mine. Ma uitam la tine cand rasfoiai albumul de poze si aveam o liniste sufleteasca enorma. Tare mici eram pe atunci, si uite acum cum am ajuns…tin sa cred ca macar sufletul ni l-am pastrat…
     As putea sa incerc sa descriu in cuvinte ce am simtit cand m-ai sarutat dar nu ar avea nici un rost pentru as incepe sa ma balbai, m-as repeta si as deveni prea siropoasa. Nici nu cred ca ai intelege mare lucru din moment ce eu insumi nu am asimilat inca evenimentul. A fost perfect, in sens ca altceva nu mi-as mai fi dorit, era exact ce am visat eu atata timp, era tot ce aveam nevoie. Nu mai exista cuvinte dupa asta. Aici se termina tot.
Lacrimile ce au urmat dupa, despartirea, sfaturile, nu mai stiu nimic, nu mai vreau sa-mi amintesc nimic caci tot ce a urmat a fost un drum lung, singuratic si racoros inapoi la Iasi, inapoi la nimic, inapoi la probleme si rutina, inapoi la frustrari si amintiri…
Intr-adevar, nu a mai fost nimic. Momentul ce am incercat sa-l pastrez atat de tare imi pare acum departe si mi-e frica, mi-e tare frica de faptul ca n-o sa-l mai pot trai devreme…mi-e greu sa iau fiecare zi de la capat cand stiu ca am fost atat de aproape si am ramas iar foarte departe..

 

       Nu inteleg de ce mereu cautam un sens in tot ceea ce facem. Criticam si studiem miscarile altora, si de acolo sus ne e foarte usor sa ne dam o parere. De cele mai multe ori nimeni nu se limiteaza la "doar o parere" si astfel incepem sa ne facem idei despre tot ce ne inconjoara. Cel mai recomfortant e sa pui lumea in sertare. Da, fiecare avem cate un sertar pentru toti si toate, mai ales pentru ce nu intelegem sau nu vrem sa intelegem. Eu am un sertar pe care de curand am lipit o eticheta: "nu stiu". Si aici nu ma refer la toate lucrurile pe care nu le stiu…mi-ar trebui al naibii de multe sertare…nu, sertaru’ asta contine pe culori, pe materiale si pe etichete, lucruri personale de care nu mai stiu nimic. Nu stiu decat ca sunt acolo si sunt ale mele. E ca si cum te-ai uita la fotografii cu tine pe vremea cand aveai 2 ani. Nu-ti amintesti…dar stii ca esti tu. Ma rog, ideea e ca omul are tendinta sa se gandeasca mai mult la lucrurile care au trecut decat la cele ce urmeaza. Si uite asa am ajuns eu sa-mi aduc aminte de tot felul de lucruri, si de oameni si de intamplari, de care uitasem. Toate astea adunate la un loc, vad acum, m-au format in persoana care sunt azi.

             Si nu imi pare rau ca am riscat atat de multe, si nu imi pare rau ca am iubit numai oameni prea importanti pentru a-mi raspunde, mai presus de toate nu imi pare rau ca am avut atat de multi prieteni de care in momentul asta nu mai stiu nimic…

Pentru ca ei m-au invatat sa ma apar, m-au invatat sa traiesc chiar si cand imi era frica de viitor, m-au invatat ca toate trec…dar intr-adevar merita sa incerci mereu sa fii cu adevarat cine esti indiferent de rezultate. Asa ca nu vreau sa mai treaca o zi si sa uit sa spun tuturor ca nu-mi pasa daca mi-ati gresit cu ceva, eu va tin minte pentru momentele in care mi-ati fost aproape. Nu-mi pasa daca ma judecati pentru greselile mele sau doar pentru ca nu ma incadrez in normele pe care voi le considerati normale. Nu-mi pasa daca ati fost rautaciosi sau daca intr-adevar ati vrut sa ma raniti.   

     Si cel mai important, imi cer iertare pentru fiecare data cand v-am gresit. Si imi pare rau ca de multe ori, din dorinta de a-mi fi mie bine v-am necajit pe voi. Voi incerca sa fiu un om mai bun si oricand un prieten la nevoie.

                                                     Va multumesc!

    P.S. Ruxi, Iuliana, Otha, Lili, Alina, Semida, OanaB, Ariadna, OanaC, AndreeaH, Gianina, Romi, Iuli I., Dorinel, Alex….I miss u guys…I really do

     Daca e sa incep cu ceva, as prefera sa incep cu locul cel mai intim in care noi am trait uitati de lume cele mai dragi amintiri din vara. Parca simboliza uniunea noastra, era noua si nelocuita, asa ca noi, tineri si la inceput de drum. Eu, Alina si fetele stateam ore intregi si ne uitam cum voi jucati table, dar nici ca ne-am fi plictisit. Urmaream atente strategiile voastre desi nu intelegeam din ce motive erati atat de seriosi. Nu conta atat timp cat noi eram adunati sub acelasi acoperis. Oo, si ce mai acoperis a fost !
        Daca e sa am vreun vis, imi doresc ca in fiecare seara sa gasesc un trandafir pe pat. Acelasi trandafir pe care tu i l-ai cerutAlinei ca sa-mi faci o surpriza. Cand ne-am intors, rupti de oboseala de la prea mult dansat si chiuit credeam ca nimic nu poate fi mai frumos decat faptul ca ne intorceam impreuna acasa. Si uite, ca tu ai reusit sa ma uimesti si sa ma faci sa ma simt cea mai onorata si mai apreciata fata din viata ta.
        Daca e sa invatam ceva din tot ce a fost, e sa radem acum de certurile de atunci. Plangeai si rupeai scrisorile mele, te imbufnai peste masura si tipai. Jurai ca nu mai vrei sa ma vezi, spuneai niste lucruri atat de comice incat daca stau bine si ma gandesc, ar fi trebui sa ne faca sa radem si atunci. Ma chema Nashu’  sa te calmez. Tot ce auzeam era o piesa de-a noastra pe fundal si plansul tau innabusit de suspine. Scumpul de tine, chiar erai speriat la gandul ca ne putem rataci unul de altul atat de repede. Aaa, si in caz ca nu-ti amintesti exact, tot in casa aia ne-am si impacat. Nu ne puteam evita destinul nici atunci…
        Daca e sa regret ceva, ala ar fi episodul in care draga de Mam’bica a trimis-o pe Alina sa ma cheme cu bagaj cu tot acasa, pentru ca desteptu’ de unchi’miu a fost dragut indeajuns incat sa-i inspire numai lucruri urate si pline de ciuda. Tare s-a mai speriat atunci draguta…am inghitit in sec mult timp, dar am inteles-o, in fond ea nu ne vroia decat binele si stia ca daca lumea ar fi auzit lucrurile alea ne-ar fi privit altfel, si eram mult prea tineri ca sa infruntam asemenea obstacole.
        Daca e sa-ti povestesc ceva comic, cred ca faptul ca eu te asteptam de fiecare data ca sa te pregatesti de discoteca e de ajuns. Ne harjoneam ca noi copii de gradinita, care mai nazdravan ca altul. o data am inceput sa ne murdarim cu spuma ta de ras, si am avut o tentativa de a te barbieri. Stiu, nu mi-a iesit sub nici o forma, caci mi-era al naibii de greu sa ma concentrez la fata ta atunci cand iti simteam buzele, dar hei, nu poti spune ca nu am incercat…
Am avut si o discutie intr-adevar serioasa atunci, despre faptul ca eu tineam tare mult la inocenta mea si tu m-ai inteles poate mai bine decat m-as fi inteles eu intr-o asemenea situatie, stii, inca mai am biletul de la tine, udat de spuma intr-un colt. Pacat insa ca nu a pastrat mirosul tau, dar cum sa-l mai pastreze daca eu incepand de a 2-a zi il miroseam o data la 2 minute…
        Daca e sa ne enerveze ceva in casa, cred ca asta ar fi faptul ca mereu ne intrerupea cineva si asta insemna ca ne furau din timpul nostru si incercau in zadar sa patrunda in lumea noastra…l-am vazut pe tatal tau in casa aia, doamne ce emotii aveam,mi-era frica de el, de reactia lui, da faptul ca ne aflam in aceeasi incapere, de ideea ca el stie ca noi stam acolo…de ..de tot. Ma stresa orice prezenta feminina intre peretii casei tale, oricare ar fi fost ea. Nu suportam ideea unei alte fete de a patrunde in taramul nostru. Eram pregatita sa-mi apar teritoriul ca o stapana adanc inradacinata in pamanturile din imprejur.
        Daca e sa dau timpul inapoi vreodata, acolo as vrea sa fiu, cu tine, chiar daca asta inseamna sa ne intrerupa prietenii, sa ne barfeasca lumea sau sa ne certam din nou.

       

 

     Drumul spre Poiana mi s-a parut al naibii de lung in ziua aceea. Era prima zi de vacanta dar eu nu aveam nici pe departe avantul unei scolarite bucuroase peste masura de sfarsitul unui an istovitor de scoala. Ma uitam la ceas, ma uitam pe drum, incercam sa-mi fac planuri, pe cine o sa vad prima data, cu ce o sa ma imbrac, unde vom merge, dar in zadar, nimic nu parea sa aiba sens din moment ce eu nu eram inca aproape de destinatia finala… Dimineata in care ai venit tu n-o pot uita din pricina faptului ca mi-am resetat ceasul biologic si viata mea a inceput de fapt de atunci. Plouase, ca de fiecare data cand noi incepeam ceva frumos si vremea era hotarata sa ne faca in ciuda. Dar, daca stau bine si ma gandesc, daca ar fi fost mai cald cred ca m-ar fi luat valul de caldura cu tot cu papuci. Mi-era cald de parca eram la mare si farama de soare care se chinuia da cateva ore bune sa iasa de dupa nori risca sa-mi produca insolatie . La nivelul asta exageram eu toate detaliile. Imagineza-ti ca eu la 6 dimineata umblam ca o bufnita dintr-un colt al curtii in altul. Nu de alta, da-l masuram pentru ca de fiecare data mi se parea ca distanta se mareste si desi am urat geografia de mic copil fiind, nu-mi aminteam carei legi fizice i se atribuie acest lucru. Imi facusem planul unei piste de aterizare pentru avionul personal ce avea sa te aduca de acum in colo la Poiana, caci asa nu se mai putea. Incepeam sa cred ca masina care te aduce aici vrea sa porneasca un razboi personal cu mine. Am uitat de gradina, de nori, de curte, de avion si pana si de blestemata aia de masina care pun pariu si acum ca mi-a lungit asteptarea !, atunci cand te-am zarit in fata portii mele. Cele 2 secunde care mi-au luat sa ajung la tine mi s-au parut exagerat de lungi, dar daca pot sa compar senzatia ce mi-a umplut golul din stomac atunci cand te-am luat in brate cu ceva, as compara-o cu plansul  unui nou-nascut cand ia prima gura de aer si nu stie ce se intampla cu el, cu zambetul mamei cand copilul incepe sa mearga, cu apa rece de izvor dupa ce ai urcat un munte, cu o euforie totala in care simti ca daca nu te afunzi, pieri.